p.s.: presupun că eşti antrenorul lor. felicitări!

Sabin, imi cer mii de scuze! Cred ca am citit in graba! Probabil ca sunt cu gandul la a convige cat mai multi oameni sa construiasca piscine … (Nu-mi vine sa cred ce se intampla la Bucuresti!!!)

Mi-a fost teama de reactia celor ce vor vedea “cearsaful” “compunerii” mele… Si stiu ca numai cu o floare nu se face primavara (metaforic vorbind, desigur), insa cred in principiul “strop cu strop se-aduna marea” (am simtit-o pe pielea mea). Si, cine stie? Poate buturuga mica chiar rastoarna carul mare! (daca nu o luam din drum si o punem in car).

Succes tuturor!

Nu vreau sa judec pe nimeni si nu sunt partinitoare. Sunt si eu un simplu privitor al acestui spectacol pe care il admiram cu totii. Fiecare are propriul motiv care il determina sa faca, spuna si spere in felul in care o face.

Am avut prilejul sa-l cunosc personal pe d-l Adrian Gherghel. Este o fire efervescenta, insa bine intentionata. La prima discutie am crezut ca l-am deranjat cu ceva – imi parea furios si acuzator. Mi s-a spus sa stau linistita, ca nu are nimic cu nimeni – asa este dansul, mai neincrezator… Poate are tot dreptul – a fost actor pe scena natatiei in toate rolurile: sportiv pasionat, suporter inflacarat, antrenor dedicat; a simtit gusturile dulci si amare ale multor momente ce au legatura cu acest sport; a suferit, si sufera inca, de pe urma dezinteresului manifestat de autoritati pentru inotatori si pentru promovarea natatiei romanesti peste hotare (dupa cum stiti, bazinul de la Baia Mare este inca inchis, iar dansul antreneaza un medaliat european la juniori). Trage, totusi, la aceeasi “caruta” – INOTUL, care, ca multe alte lucruri in Romania, nu se bucura de atentia si investitia cuvenite.

Dar, oare, sa ne resemnam ca asta meritam?! Sa tot gasim vinovati si sa ii punem la zid?! Consider ca sta in puterea fiecaruia dintre noi sa faca ceva: unul are abilitatea sa inoate, altul are capacitatea sa antreneze, unul are inspiratia sa promoveze, altul posibilitatea materiala sa sustina… Si tot asa…

Dintotdeauna mi-am dorit, la orice competitie internationala, sa zaresc simbolul Romaniei pe tabelul participantilor. Abia de vreo doi ani de zile am inteles ca pentru a ma bucura de prestatia inotatorilor romani trebuie sa urmaresc calificarile, si nu finalele. Si m-am conformat. M-am trezit noaptea, am stat cu t.v. aprins la serviciu, am monopolizat t.v.-ul de acasa pe Eurosport. Si m-am bucurat ori de cate ori am vazut un roman inotand sau sarind la trambulina/platforma. Am auzit tot timpul aceeasi replica: nu avem sportivi, nu avem performanta, nu avem conditii… Cand am vazut cat de multi copii (10-13 ani) se strang la un campionat national de inot si cat de putini raman in bransa pana la varsta junioratului, am realizat ca “sistemul” nu merge bine. Care sistem?! Habar nu aveam “cu ce se mananca” acest sport. Dar mi-am zis ca trebuie sa fac ceva. Orice ii poate face pe acesti copii sa nu renunte si, chiar daca o fac, sa simta satisfactia fiecarei zile petrecute in apa. Nici n-am facut bine primul pas, ca am si fost descurajata. Cuvintele si faptele mele au fost rastalmacite. Nu-mi este usor sa trec peste rautatea naturala a oamenilor, dar orice efort imi este rasplatit cand ii vad pe copii motivati si ambitiosi.

Permiteti-mi, va rog, sa transmit indemnul meu tuturor celor implicati:
- domnilor antrenori si doamnelor antrenoare: continuati sa-i invatati pe sportivi sa fie gloriosi!
- d-le Gherghel, bucurati-ne, din nou, cu rezultate internationale!
- draga Ionela, gaseste-ti forta necesara depasirii oricarui obstacol: fii campioana europeana, mondiala, olimpica!
- dragi parinti, sustineti-va copii! Ajutati-i sa se simta puternici si importanti!
- draga Sabin: promoveaza in continuare inotul! Vorbeste, scrie, afiseaza, incurajeaza! Fa un club, mai o fa o piscina (valabil pentru oricine poate ), fa-i mandri pe sportivi de munca lor.

Este o cauza prea nobila pentru a fi lasata la voia intamplarii!

referitor la clone, n-am înţeles dacă pe mesaj sau pe gherghel vrei să-l clonăm.