Am primit pe mail rugămintea de a da un sfat. Consider că părerea mea trebuie să fie alături de sfaturile voastre. Redau în continuare conţinutul mail-ului şi vă invit să comentaţi. Precizez că am obţinut în prealabil acordul publicării acestui mail şi că am modificat (ascuns) numele proprii pentru a nu aduce prejudicii imaginii persoanelor implicate.
- Stimate d-le antrenor indrăznesc să vă cer un sfat pentru că am citit despre activitatea dv. cu privire la sportivii care fac înot. Sunt mama unui băiat în vârstă de 8 ani care de un an face înot de performanţă (sau ce o fi), face zilnic antrenamente(mai mult sau mai puţin serioase,depinde de starea de spirit a antrenorului) şi a participat la câteve competiţii la care a obţinut un timp relativ bun (51sec./50 m liber, respectiv 44sec./50m spate), la celelalte probe -bras şi fluture -timpii obţinuţi au fost tare slabi(antrenorul nu insista pentru. aceste stiluri. În echipă, numărul fetelor este câteva ori mai mare decât al băieţilor, motiv pentru care nu se ocupă de băieţi. Sunt tare dezamăgită! Antrenorul
V-am dat multe detalii, dar numai aşa vă puteţi face o imagine despre situaţia mea si tare vă rog să-mi daţi un sfat. Ce să fac? Dacă intervin cu atenţionări la antrenor cu siguranţă că-mi va neglija copilul şi-l va exclude. Oare să-l vadă şi alţi antrenori?
Eu doresc ca baiatul meu să facă mulţi ani de acum înainte sport chiar daca nu va fi medaliat (poate nu este capabil, antrenorul nu-mi spune). Antrenamentele se ţin pe unde este primit antrenorul.
Nu stiu daca v-aţi făcut o părere despre această situaţie, dar incercaţi să-mi daţi un sfat, nu vreau ca baiatul meu să renunţe la înot (nici el nu doreşte).
Vă mulţumesc anticipat!
Părerea mea: Aş asculta sfatul antrenorului şi aş încerca şi cu alt antrenor. 
Dar numai după ce am epuizat toate posibilităţile de a colabora cu actualul. Serios vorbind, nu e corect să dai vina pe emoţiile unui copil de 8 ani. Înotul a început cu actualul antrenor, dar nu trebuie să se termine cu el.
Ca o mică paranteză: Toma este un băieţel de 4 ani pe care nu reuşeam să-l implic în lecţia de înot. Nu plângea, îi era puţin teamă şi repeta constant că a obosit sau mă întreba când se termină ora. Am spus mamei (de fapt îi răspundeam), iar aceasta mi-a dat exemplul kinetoterapeutului care-l motiva foarte bine şi pe care copilul îl îndrăgeşte. M-am folosit de informaţiile oferite de mama lui Toma şi acum Toma este cel mai activ la cursul de înot. Important este că Toma vine cu drag la ora de înot străduindu-se să facă cât mai mult şi cât mai corect, iar eu am învăţat şi alt mod de a motiva un copil să înoate. Întotdeauna feedback-ul părinţilor este foarte important pentru mine. Mai ales nemulţumirile!
Echipa oferă posibilitatea practicării înotului sistematic, adaptat gradului de pricepere, în funcţie de disponibilitatea cursantului de a se antrena. Misiunea Echipei este de a dezvolta trăsături de caracter pozitive, abilităţi tehnice şi dorinţa intensă necesare pentru realizarea maximă a potenţialului fiecărui individ
Loading ...
buna.am o fetita de 11 ani si daca poate cineva sa ma ajute sa-mi spuna in afara de antrenamentele in apa care le face zilnic, ce antrenament pot sa mai fac cu ea pe “uscat”ca sa aiba conditie fizica, pt.ca la concursuri de ex.la jumatea bazinului nu mai poate sau asa cred eu.multumesc
am si eu o nelamurire referitor la cursurile de inot (nu performanta). sper sa gasesc un raspuns aici de la o persoana autorizata.
pe scurt, am inscris copilul de 8 ani si jumatate la cursurile unui club. are la activ pana acum 15 sedinte. la ultima sedinta i-am spus antrenorului ca se implica prea putin. el mi-a raspuns ca eu am un copil haotic si imprastiat. dar menirea unui antrenor nu este sa il corecteze? la care el mi-a raspuns ca el ii explica si copilul face tot ca el. pai si eu platesc doar o supraveghere de pe margine? sta cu pluta in brate de la inceputul cursului si nu progreseaza deloc. o fi si copilul incapatanat, nu zic nu, dar la un curs nu te duci sa ti se corecteze greselile? va rog sa imi explicati si mie pentru ca eu vad ca in esecul unui copil intra si esecul profesorului. am impresia ca eu platesc o balaceala supravegheata nicidecum un curs de inot si banii nu-s putini.
va multumesc
mai greşesc şi eu. nu trebuie s-o iei atât de grav
. următorul comentariu mi-ar plăcea să fie la subiect. dacă nu-ţi convin subiectele abordate, propune-mi unul!
Am şters mesajele offtopic (pe lângă subiect
).
Actualizare: Vă rog să folosiţi secţiunea Ajutor pentru nelămuriri, iar întrebarile personale să mi le puneţi aici. Mulţumesc!
Deciziile se iau de la caz la caz. In general simbioza intre copil si antrenor ar trebui sa fie de durata, antrenorul sa isi foloseasca experienta profesionala si pedagogica de-o viata si copilul sa fie ghidat spre performanta, daca antrenorul vede in el acel potential. Daca nu, nu e nici o problema, copilul a invatat sa inoate, a castigat acest atu ptr. intrega viata si totul se opreste aici. Normal ar fi sa nu existe motive colaterale, care sa strice aceasta legatura intre copil si antrenor. Dar daca exista o cauza majora, ce trebuie facut?!
Chiar daca eu personal am investit enorm in fetele mele, nu le oblig sa faca mai mult decat vor. Nu stiu ce vor face la anul, peste doi ani, sau mai tarziu. Oricum voi afla de la antrenor, daca exista vreo perspectiva sau nu. Pana acum fetele au muncit, rezultate au fost, in ultimul timp au tot urcat, iar ele sunt mandre de medaliile si diplomele obtinute. Sunt hotarate sa mearga mai departe, iar eu le voi sustine.
De aceea nu permit nimanui sa isi bata joc de munca lor!
Valoarea unui antrenor întotdeauna este relativă. Depinde care este sistemul de referinţă. De aceea nu voi clasifica anumiţi antrenori aici.
La nivelul 7-10 ani sau chiar mai mari (copii), un antrenor bun este un pedagog bun. Altfel, nu se poate!
E dificil ca un antrenor să accepte interferenţa cu un altul în antrenamentul sportivilor săi. Motivele sunt diverse, de la trufie până la cauze strict tehnice, îndreptăţite.
La un nivel mult mai avansat, un sportiv se poate antrena cu 2 sau mai mulţi antrenori în acelaşi timp doar dacă urmează un singur program de pregătire, stabilit în colaborare de către antrenorii respectivi.
p.s.: Delia Duican, răspunsul tău a fost unul sănătos.
La varsta de 7 ani am avut o discutie cu antrenorul in care acesta mi-a spus “copilul are potential , dar va rog sa nu imi cereti sa il fac campion maine ” . Raspunsul meu a fost foarte clar : nu va cer sa il faceti campion deloc! Sunt de acord ca unii copii sunt fortati si la un moment dat nu mai dau randament , dar nu imi spuneti ca va ajunge campion un copil care dupa doi ani de inot , nu reuseste sa termine un bazin ! Si nu din vina lui ,ci a antrenorului pe care pur si simplu nu il intereseaza ! Si mai mult , dupa ce ca nu il intereseaza , mai face si scandal daca a progresat copilul antrenandu-se cu altcineva ! Cred ca fiecare parinte trebuie sa hotarasca singur ceea ce e mai bine pentru copilul sau. Dupa parerea mea, pot fi antrenori foarte buni care nu pot gasi o metoda de comunicare cu anumiti copii. Asta nu inseamna ca respectivii copii nu au potential sau nu au viitor in acest sport .
Sa fim cinstiti cu noi insine si sa discutam fara patima : daca un copil nu intelege materia la matematica , cu toate ca profesorul e considerat unul bun , ce facem ? Il lasam in continuare sa se chinuie ( doar ca il stimam pe profesorul respectiv ) sau cerem si ajutorul unui alt profesor ?
Regret comentariile considerate ofensatoare la (nu mă refer la cele adresate mie)! Încerc să păstrez o transparenţă firească.
mihaela, şi aici am discutat despre cum e mai bine să înoţi când eşti mic.
Problema schimbarii antrenorului o vad in felul urmator.
Depinde ce vrei sa obtii de la copil. Daca vrei rezultate, acestea se pot obtine relativ usor la varste mici, intensifici antrenamentele. Se pare ca si un copil, mai putin talentat (vb. in cunostinta de cauza) poate obtine rezultate daca se intensifica antrenamentele, se mai lucreaza la stil. Mai intai se vb. cu antrenorul, apoi se schimba daca nu exista colaborare si se gaseste unul care sa-l scoata pe copil campion.
Dar oare trebuie procedat asa? Si timpii acestia scad, pana la un anumit nivel.
Apoi, daca nu e talent, fizicul nu permite, probabil se va continua cu intretinere si o mare dezamagire.
Am vazut copii , unii chiar campioni nationali, cu miscari haotice, dar care fac 2 antrenamente/zi la 10, 11 ani (unele antrenamente de 5000m). Cati dintre ei vor mai spune ceva peste ani? Nu este prea mult acum?
Inainte de a da vina pe antrenor (ei au, totusi, ochiul format) ar trebui sa reflectam putin. Ce vrem de fapt?
D-na Oprea are mare dreptate vis-a-vis de acesti copii. Nimeni nu are dreptul sa-i improaste cu noroi, atata vreme cat muncesc pe rupte si nici sa ii transforme in subiect de barfa sau de ras. Eu sunt mandra de fetele mele si de ceea ce imi daruiesc in fiecare zi: acele mici bucurii, strengarii, note mari la scoala, premii, diplome, o secunda , doua………sau, si mai frumos, sapte intre un concurs sau altul.
Faptul ca antrenorul de la clasa a fugit in lumea mare, urmandu-si chemarea, ca si-a abandonat elevii (cei de la LER stiu despre cine vorbesc), nu sunt eu de vina. Oricum nu a dorit niciodata sa faca performanta, nu i-a pasat de acesti copii si nici nu a vrut sa colaboreze vreun moment, spre binele copiilor. Multi copii s-au mutat la alte scoli, altii au renuntat la inot, iar acum muncesc cu d-na cea noua sa recupereze timpul si antrenamentele pierdute.
In legatura cu inotul, fetele mele au fost de la 3ani, respectiv 4 ani, la bazin, in apa, vara de vara. S-au platit bani grei ptr. abonament ptr. amandoua. Au invatat sa inoate cu mult inainte de a intra la “Emil Racovita”. Si nu cu antrenorul de la clasa.
De aceea am fost atat de ferma in decizia luata. N-am vrut sa-mi bat joc de munca lor si de banii mei, mai ales ca isi doreau inot.
Multumesc d-nei Duican, care a punctat mai bine decat mine in situatia prezentata, d-nei Oprea, care ii respecta pe acesti copii si tuturor celor care imi respecta punctul de vedere.
De fapt, trebuia doar sa comentam mail-ul d-nei Carmen si sa avem o opinie personala, nu sa ne tiganim si sa ne jignim copiii. Atitudinea acestei d-ne Leti mi se pare degradanta si plina de rautate. Rautate revarsata pe copii, atata timp cat invidia vorbeste de la o posta.
Sper sa fiu lasata in pace, ca sa nu fiu pusa in situatia de a cauta, pe cale legala, mail-ul de la care s-a trimis comentariul.
Nu imi place ce se scrie. Uni copii sunt talentati,alti mai putin talentati.Dar trebuie sa ii respectam.Ei muncesc , nu isi pierde vremea in fata calculatorului, sau in fata blocului sa barfeasca cum fac majoritatea copiilor. Ei pleaca la ora 7 si se intorc la ora 15 sau la 16. Nu cred ca merita sai criticam.
Cred ca parinti sunt devina daca se muta de la un antrenor la altul.De cred asta ? cand a trebuit sa intre la scoala au avut nevoie de antrenorul desemnat de scoala. Mai tarziu au inceput sa comenteze activitate antrenorului.Si este urat pentru ca aud copii.Eu sant un parinte fericit fetita mea se duce singura la bazin.Nu am obligat-o sa faca inot ea a vrut si poate nu este printre primele .Dar ma mandresc cu ea. Nu sant un parinte care nu ma intereseaza soarta copilului.Poate uni parinti asa cred.Eu am descoperit ca am o boala grava si s-ar putea sa nu apuc sa o vad campioana. Si eu imi doresc ca sa fie prima dar nu se poate fara munca.Ea este suparata cand nu scoate un timp mai bun.Si eu cand ma duc sa aflul rezultatele la analize si nu ies cu spera doctorul , ma cert pe mine ca nu am raspuns la tratament. Asa cred ca sa simte orice copil care nu este primul.Noi parinti trebuie sa ii incurajam si sa le dam aripii sa zboare nu sa ii comparam cu alti.Iubitiva copii ca ei sunt bucuria voastra si averea.
Parinti ar trebuie sa nu comenteze in prezenta copiilor cand nu este deacord cu vrun antrenor ca ei aud si spun mai departe. Si mai ales copii barfesc parinti , ca se imprumuta intre ei si nu dau bani inapoi si multe mult mai multe .Eu nu cunosc pe nimeni decat ce i am vazut la concursuri.dar am auzit de la fata mea cand vorbea cu colegele si se tachinau intre ele si isi reprosau diverse lucruri. Nu este frumos ca ei aud ce vorbesc parinti.
Eu cred ca si antrenori sunt devina ca ii lasa pe uni parinti sa intervina la antrenamente si vorbesc in prezenta copilor.Eu daca as fi antrenor nu lasam parinti in vestiare sau pe langa bazin si i-as punte sa ii astepte afara din complex. Ca ei sunt instare sa se schimbe si sa aiba grija de ei mai bine decat cand suntem noi pe capul lor.
EI SUNT NISTE CAMPIONI numai ca fac 2 antrenamente pe zi sau 1.Sunt CAMPIONI parintilor si ai lumi intregi.Ei muncesc asa cum munceste un om matur sau mai mult.Iubitiva copii vostri si pe cei care se antreneaza langa ei.
Parinti nu mai fiti rai. Uni sunt mai educati ,uni mai ne scoliti ,uni mai bogati ,uni mai saraci, uni sunt tigani, uni mai uratialti mai frumosi asa ne-a dat dumnezeu nu toti suntem la fel.Numai el poate sa ne judece, nu noi intre noi.
D-le Sabin,am simtit ca sunteti deosebit ,dar citind povestioara despre Toma acum stiu ca sunteti deosebit si iubiti ceea ce faceti.As fi extra multumita ca antrenorul copilului meu sa aiba doar un pic din ce aveti dvs.Toti copii care muncesc zilnic la antrenamente trebuiesc apreciati .Niciodata nu am insistat sau nu am intervenit cu
amenintari ca sa mearga la antrenamente pt. ca ii place f.mult.si-i place de antrenor…
Obiectivul antrenorului este de a-i forma rezistenta si viteza in vederea nationalelor de juniori iar pana atunci nu insista prea mult nici la tehnica, nici la saritura de start(asa mi-a explicat antrenorul)
Intotdeauna un parinte isi doreste tot ce e mai bun pt. copilul sau dar oare stim ce e cel mai bine?
Voi tine cont de ceea ce mi-ati spus!
Carmen, mi-ai cerut o părere iar eu am încercat să obţin mai multe. Decizia finală tu o vei lua şi vei fi responsabilă pentru ea. Mă mai gândesc că poate între tine şi antrenorul respectiv nu există suficientă comunicare. Încercaţi să vă faceţi înţeleşi unul altuia şi abia apoi ia o hotărâre. Copilul nu ar fi mers timpii respectivi dacă antrenorul nu-l pregătea, dar nici copilul nu merge la înot doar pentru antrenor (mai sunt colegii, apa, bălăceala, stăruinţa ta).
Explică-i antrenorului ce aştepţi tu de la el şi de la copilul tău şi cere-i să-ţi explice filosofia lui privind înotul. Nu-ţi va fi uşor, sunt convins, dar trebuie!
Succes!, sunt convisa ca veti face ce este mai bine pentru copilul dvs.Cu sentimentele copiilor nu ne putem juca ei pot suferii mai mult decat arata.
Sabin ,exemplu pe ca l-ai dat tu cu Toma arata ca ai vrut sa-l cunosti cu adevarat pe acest baietel, ai vrut sa gasesti un raspuns la intrebarea “de ce se scuza baiatul” ai vrut ca Toma sa-si invinga temerile , ai vrut sa transformi intrebarea “Cand se termina ora ? ” in ” deja s-a terminat, a fost super …”, ai vrut ca Toma sa-si doresca sa vina cu drag si ai reusit , important este sa VREI , sa-ti doresti cu adevarat si sa iubesti ceea ce faci.
Antrenorul baiatului de 8 ani m-i se pare ca a renuntat mult prea usor la acest copil este doar o parere si nu vreau sa jignesc pe nimeni dar daca parintele incearca sa discute cu antrenorul si acesta in urma discutiei purtate gaseste ca solutie gasirea altui antrenor este un pic ciudat ,ce antrenor care i-si iubeste copii si meseria pe care o practica da ca sfat inlocuirea antrenorului?
Dvs. ati spus ca vreti ca baietelul sa faca inot de performanta dar cred ca ar trebui sa vrea si antrenorul.Parea mea este ca ar trebuii sa-i ascultati sfatul si sa mai incercati si alt antrenor sau poate va recomanda chiar dansul unul.
Sunt mama baiatului de 8 ani despre care -i vorbeam d-lui Sabin.Va multumesc pentru sfaturi si cu siguranta voi proceda cum e cel mai bine pt. copilul meu.Situatia e mai delicata(cred eu)pt. ca baiatul meu s-a atasat f. tare de acest antrenor si deocamdata nu intra in discutie schimbarea antrenorului-cu toate ca asta ar trebui sa fac-inca nu stiu cum voi proceda …
Doi ani aproape m-am straduit, ptr. fetita mea cea mica, sa gasesc cea mai buna metoda de a dialoga intr-un mod constructiv cu antrenorul pe care il avea. Copilul regresa pe zi ce trece si plangea de cate ori se apropia cate un concurs. Antrenorul nu imi lasa fetita sa participe la concurs, pe motiv ca nu poate sa inoate 50m. Copilul imi spunea acasa alta varianta, cand il intrebam. Nu am inteles un an intreg ce se intampla, cu atat mai mult cu cat sora ei o sustinea, avand antrenamente la aceeasi ora.
La inceputul clasei a doua am incercat o ultima tentativa de abordare a problemelor, dar cu un final de asteptat: “asta e programa, astea sunt orele, atat trebuie sa fac, eventual gasiti ptr. fetita d-voastra si alte preocupari (desen, canto, engleza, abilitati practice, sau ce credeti ca i-ar placea”. M-am hotarat sa apelez la antrenorul fetei mai mari, ptr. antrenamente in plus. Si intr-o luna acestea dadeau rezultate nesperate. Fetita mea castigase un loc III la liber. A primit numai cuvinte de lauda din partea tuturor, explicandu-mi ca fetita mea chiar are talent. Mai trebuia ajustata problema disciplinei, concentrarii, seriozitatii. Dupa aceea, m-am hotarat sa fac pasul definitiv cu antrenorul sorei mai mari, care la urmatorul concurs a urcat-o pe podium la 3 probe (liber, spate si bras). In 6 luni a devenit campioana municipala la liber si acum se pregateste intens sa devina campioana nationala anul viitor, la Arad. Copilul meu s-a schimbat in bine, datorita metodei noului antrenor. Dar acest pas l-am facut doar dupa ce am epuizat toate metodele si dupa ce am descoperit si un caracter urat la primul antrenor. Asa ca fiecare trebuie sa decida la un moment dat ce trebuie sa faca mai departe bun ptr. copilul lui. Eu am facut o alegere buna la acel moment, in primul rand ptr. copil.
Copilul meu rade, nu mai e inhibat, e fericit ca participa la concursuri si s-a schimbat extraordinar de mult in bine. Noul antrenor a scos tot ce avea mai bun in ea, dar aceasta nu e o regula. Trebuiesc luate in calcul toate datele problemei si incercata o discutie pana in ultimul moment.
Doar daca nu se mai poate si nu exista alta alternativa, se poate lua in considerare si aceasta solutie: schimbarea antrenorului.