Anca şi Carmen

Notă: Sabin: Acest material a fost realizat de către Carmen Bunaciu căreia îi mulţumesc!

Carmen Bunaciu:  -Servus Ancuţa!! Hai să stăm un pic, să ne tragem sufletul după antrenamentul de azi (din nou 1200 de metri înotaţi în superba piscină de la IDM) şi să revedem câteva momente importante ale noastre, ca sportive.
1981 pentru tine a fost anul debutului în competiţiile seniorilor, ai concurat pentru prima oară la Naţionalele de la Hunedoara, eu veneam după dezamăgirea olimpică de la Moscova, când sosisem de două ori a patra şi o pauză de înot de mai multe săptămâni, şi aveam doar o lună de pregătire în apă. Se aştepta un duel inedit, după ce eu dominasem clar ani de zile procedeul spate pe plan naţional, iată-te pe tine la 14 ani neîmpliniţi, încercând să învingi cu tinereţea ta, experienţa celor 20 de ani ai mei…

Anca Pătrăşcoiu: -Aşa e, era pentru mine primul campionat naţional de seniori, cu emoţii pe măsură! Erau aşteptate cu mare interes probele de spate din cauza duelului dintre noi, care părea interesant. Cred că se făceau multe speculaţii, poate că şi pariuri! Dar victoria-surpriză a venit în proba de 400 m liber, unde am devenit campioană naţională de seniori la nici 14 ani! Sincer a fost o surpriză şi pentru mine!
A venit apoi Cupa Prietenia, un concurs între ţările socialiste, era un fel de verificare pentru europenele de juniori din anul următor. Acolo am luat prima medalie de aur, la o probă in procedeul spate, normal!
În 1982 concursul de obiectiv a fost Campionatul european de juniori, unde am luat 2 medalii de argint in probele de 100 si 200 spate, iar pentru tine medalia de bronz la Mondialele din Ecuador.
Anul 1983 venea cu primele mele Campionate Europene de seniori, de la Roma şi o clasare pe locul 4 în proba de 200 spate şi unde tu soseai a treia la 100.

Anca Pătrăşscoiu şi Cristina Sopterian

Carmen Bunaciu: -1984. Anul Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, unde am găsit o atmosferă extraordinară şi o organizare fantastică. Totul era la superlativ, cel puţin aşa îmi aduc eu aminte. Mai ştii cum ne strigau toţi, cu admiraţie, prin Satul Olimpic, când pe treningurile noastre vedeau scris „România”? Am fost singura ţară socialistă, pe atunci, care a participat la acea ediţie a jocurilor, iar americanii nu mai ştiau cum să ne mulţumească…
Anca Pătrăşcoiu: -Aşa e, a fost o atmosferă deosebită, iar pentru noi românii, gazdele aveau o simpatie specială! Îţi aduci bine aminte! Am fost un fel de vedete de cum am ajuns acolo, doar pentru că am participat la acea Olimpiadă!

Carmen Bunaciu: -Tu medalie, eu din nou pe patru…
Anca Pătrăşcoiu: - Da, din fericire pentru mine şi pentru înotul românesc, anul 1984 a fost anul în care a venit prima medalie olimpică! Deşi cele mai bune performanţe ale noastre din acel an, ne îndreptăţeau pe amândouă să ne gândim la medalii, la ambele probe de spate, rezultatele au fost acestea, tu pe 4 la 100 spate şi eu pe 3 la 200 spate!

Carmen Bunaciu: -1985, eram deja colege de echipă la Dinamo, tu venisei de câteva luni de la Baia Mare pentru a te antrena cu Cristina Şopterian şi eram tot mai motivate zi de zi, pentru că ne întreceam şi la antrenament.
A fost momentul concursului din Principatul Monaco, prima competiţie în care s-au reîntîlnit americanii şi ruşii, după ce ultimii boicotaseră Jocurile de la Los Angeles. Au fost invitaţi atunci primii 20 de performeri în fiecare probă şi gazde ne-au fost chiar membrii familei princiare, prinţul Albert fiind şi preşedintele federaţiei de înot din Monte Carlo, iar împreună cu tatăl şi surorile lui au oferit medaliile competiţiei ( cele mai mari din colecţie, nu-i aşa?). Ce m-au impresionat atunci, a fost nu doar decorul plin de palmieri , ci şi luxul pe care îl vedeai la tot pasul, neobişnuit pentru noi…
În drumul nostru de la aeroport spre hotel , am apucat să vedem vilele somptuoase şi străzile puternic luminate, dar şi traseul pregătit pentru cursa de Formula 1 ce urma să fie peste câteva zile.
Anca Pătrăşcoiu: -Da, era neobişnuit pentru noi, dar era ceva plăcut ochiului şi şederea noastră acolo a fost ca o recompensă pentru rezultatele noastre din anul anterior şi pentru că făceam parte din elita înotului mondial! Şi medaliile pe care le-am primit atunci sunt la fel de impresionante ca şi decorul şi atmosfera de la acel meeting internaţional.

Carmen Bunaciu: -1986 a fost pentru mine ultimul an al carierei ca sportivă, în care am participat împreună la alte numeroase competiţii, naţionale şi internaţionale. Cea mai dragă pentru mine rămâne cea de la Moscova, la Jocurile Bunăvoinţei unde am fost a doua la 100 fluture, dar noi două am sosit în acelaşi timp la 100 m spate, am primit amândouă medaliile de aur şi i-am pus în mare încurcătură pe organizatori care au alergat să mai găsească încă un cadou similar, o superbă casetă pictată, toate fiind produse unicat.
Anca Pătrăşcoiu: -Da, a fost un concurs reuşit pentru echipa noastră, care s-a întors de acolo cu multe medalii, eu câştigând şi la 200 , dar la fel a reuşit şi Noemi Lung, dublă victorie in probele de mixt.

Carmen Bunaciu: -Să spunem că a fost un an de excepţie pentru înotul românesc, Tamara Costache reuşea să cucerească prima medalie de aur la Campionatele Mondiale din vara acelui an, cu timpul de 25.28 nou record mondial la 50 m liber.

Voi de altfel, ati fost generaţia care aţi continuat tradiţia înotului, aducându-ne satisfacţii şi bucurii depline, cum au fost titlul mondial al Tamarei, medaliile olimpice ale lui Noemi la Seoul in 1988 ( argint şi bronz), dar şi o surprinzătoare clasare pe locul 2 cu ştafeta de 4×200 la CE din 1987.
Anca Pătrăşcoiu: -Au fost multe şi frumoase amintiri, performanţe care au dus mai departe ştafeta preluată de la tine şi pe care am predat-o celor care au venit după noi, cu toţii valoroşi campioni al înotului românesc.

Carmen şi Anca vă doresc tuturor un Crăciun fericit, cu sănătate şi mult spor, iar Anul Nou 2010 să fie plin de succese şi bucurii maxime! LA MULŢI ANI!

[Show as slideshow]