Cupa de Toamnă – INOT MASTERS – IZVORANI 2010

In perioada 20-21 noiembrie 2010 a avut loc in bazinul Complexului Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani, prima editie a Cupei de Toamna la inot masters, concurs deschis tuturor iubitorilor acestui sport in varsta de 25 de ani sau mai mari.
Ideea organizarii acestui eveniment ne-a venit mie si prietenei Anca Patrascoiu, dupa participarea in luna martie la Resita la “Cupa primaverii”, am ajuns acasa incantate de cele vazute acolo. Am convenit sa dam o mana de ajutor Asociatiei Municipale de natatie in mobilizarea fostilor colegi sau sportivi, intr-o competitie si la Bucuresti. Scopurile principale erau de a reveni in bazin pentru placerea de a inota din nou impreuna, cel al miscarii pentru sanatate, dar si pentru retrairea unui crampei al emotiilor de alta data, cand eram in blocstarturi, ca tinere sperante.
A fost o munca in echipa in care ne-am folosit din plin de comunicarea prin facebook, mail-uri si sms-uri. Asa ne-am adunat in timp record, mai intai la Cupa de Vara si cam dupa aceiasi reteta si zilele trecute, la cea de Toamna.
Atmosfera a fost extrem de vesela si relaxata, muzica a rasunat din plin in boxe intre curse, iar festivitatile de premiere au recompensat pe cei mai valorosi din fiecare categorie de varsta, cu diplome si medalii, oferite de Asociatia Municipala de natatie. Oaspete de onoare ne-a fost multipla campioana olimpica si mondiala a gimnasticii, Andreea Raducan, aplaudata de intreaga asistenta prezenta in tribune, dar si de catre cei pe care i-a premiat !!
Au participat 130 de sportivi, 43 in concursul feminin si 87 in cel masculin, un numar record in cadrul intrecerilor desfasurate pana acum in inotul masters romanesc. In afara competitiei au putut lua startul si tineri de 18-24 de ani, sportivi de performanta sau simpli amatori , unii dintre ei copii ai celor inscrisi!!

Extrem de imbucuratoare a fost participarea numeroasa a celor din primele 2 categorii de varsta ( 24 de sportivi de 25-29 de ani si 28 la 30-34 de ani !! )
Cei mai varstnici au fost 2 frati, fosti campioni ai anilor ’60, Anca Mitrofan si George Trohani (TriBeach) de 65 si respectiv 67 de ani, la fel ca si Nicolae Burduja ( Daimon).
Proba cea mai spectaculoasa a fost cea de 50 m liber masculin cu 62 de concurenti, repartizati in functie de timp in 8 serii aproape pline si in care s-au intrecut specialistii probei cu amatori ai distantei, cu totii reusind evolutii aplaudate si …mult fotografiate!!
Probele de concurs (in numar mai restrans insa) s-au desfasurat in conformitate cu regulamentul LEN (Liga Europeana de Natatie) in privinta tehnicii, cronometrajelor folosite, singurele diferente fiind tipice concursurilor de masters: impartirea sportivilor pe categorii de varsta de 5 ani (prima categorie fiind cea 25-29 de ani, apoi 30-34 de ani s.a.m.d.)
In general, la acest gen de competitii pe plan international, doar 5-10 % dintre participanti vin cu obiectivul de a castiga si a se numara printre cei mai buni inotatori din lume pentru categoria lor de varsta. Pentru restul participantilor, motivele principale sunt de a concura, a se intalni cu prieteni vechi si noi, a vizita o alta tara sau oras, iar singurul lor adversar fiind ei insisi.
O mentiune speciala se cuvine in final pentru toate Cea mai spectaculoasa echipele participante: Clubul de inot Resita 07, Clubul Atlantis, Clubul Daimon, poloistii de la Brenntag, Racetech masters Ploiesti, numerosii colegi de la TriBeach Municipal Brasov si cei care au evoluat ca independenti.
Tuturor multumiri pentru prezenta si felicitari !!
Sa ne revedem cu bine la urmatorul concurs de la Resita, in martie 2011. Asteptam cu interes tot mai mare si primul Campionat National rezervat inotului masters!!

CN Copii 10-11 ani Ediţia Reşiţa 2010

În acest articol voi cuprinde materiale de la voi. Pentru publicare trebuie ca pozele să fie în format jpg şi să nu aibă o dimensiune mai mare de 150 kbs (fiecare). Vă rog să mă ajutaţi, respectând cerinţele! Mulţumesc!

Actualizare: Mail şi fotografii de la Carmen Alexandrescu:


Am trimis cateva poze cu copiii care reprezinta clubul LER, poze pe care as vrea sa le afisezi pe site.

Cei patru sunt campionii care au doborat recordul national la stafeta 4x 50 liber – de la dreapta la stanga : Radu Ionut, Alexandrescu Marco, Rusen Andrei, Serban Mircea.

Despre performantele celor doi :Radu Ionut si Rusen Andrei comentariile sunt de prisos – ei sunt adevarate legende printre copiii de varsta lor.

Daca vei face o prezentare frumoasa, nu uita sa pui si urmatorul mesaj:

“Pastreaza pentru totdeuna in suflet copilul din tine; astfel, nu va fi niciodata prea tarziu sa ai parte de o copilarie fericita.” – pentru toti parintii „certareti” de pe site-ul tau.

Actualizare: Carja Andora – campioană naţională la 50 m bras fete 10 ani, SHD antrenor Dan Ardelean

Voi începe cu cel primit de la Adrian Raţiu:

– — RATIU GEORGE ADRIAN —-
1. DUBLU CAMPION NATIONAL LOCUL 1 50 M LIBER TIMP; 00;31;33
2. CAMPION NATIONAL LOCUL 1 100 M LIBER TIMP; 01;09;34
3 CAMPION NATIONAL LOCUL 1 50 M FLUTURE TIMP; 00;34;95
4. CAMPION NATIONAL LOCUL 1 50 M SPATE TIMP; 00;36;20
5. STAFETA LOCUL 1 4 X 50 M MIXT TIMP; 02;31;11
6. STAFETA LOCUL 2 4 X 50 M LIBER TIMP; 02;19;10

Campionatele Europene de Inot de la Budapesta

Iniţial nu am vrut să insist prea mult asupra acestui eveniment. Îl urmăriţi probabil zilnic pe Eurosport şi cu siguranţă ştiţi mai mult decăt mine. Sunt la lucru şi doar uneori urmăresc rezumatele noaptea târziu.
Totuşi, remarc calificarea în finala probei de 50 m bras masculin a sportivului Dragoş Agache. Sper ca mâine seară să-şi îmbunătăţească poziţia, el calificându-se în finală cu ultimul timp. Bineînţeles că ţin pumnii şi Cameliei Potec în finala probei de 1500 m feminin.

LINKURI UTILE
REZULTATE – START LIST
PROGRAM
WEBCASTING TV – LEN
SPECIAL BUDAPESTA – LEN

Campionii României la Înot Copii 12 ani în 2010

Actualizare:  Galerie foto realizată de către Simona Iluca -

“Va trimit mai multe poze de la CN BRAILA cu fetele de la Hunedoara care au luat 2 locuri 1 , la 4x 100 mixt si 4 x 100 liber
stafeta este compusa din Ilucă Denisa ,Mălina Andra, Boriţa Alexandra şi Nan Andreea şi au mai luat un loc 3 la 4×50 liber stafeta este compusa din Ilucă Denisa , Gherghe Andreea, Boriţa Alexandra şi Nan Andreea”

Vă prezint Campionii României la Înot categoria de vârstă Copii 12 ani, campionat desfăşurat la Brăila, în weekend.

Masculin

Răzvan Eduard Dumitru legitimat la Clubul Liceul cu Program Sportiv Piteşti în probele: 50 m liber, 100 m liber, 50 m spate, 100 m spate
Mihai Nas legitimat la Clubul Sportiv Scolar Viitorul Cluj Napoca în probele: 400 m liber, 50 m bras.
Bogdan Teodorescu legitimat la Clubul Municipal Braşov în proba 100 m bras
Kevin Alexandru Militaru legitimat la Clubul Sportiv Municipal Piteşti în proba 50 m fluture.
Andrei Mircea Anghel legitimat la As.Club.Sportiv Delfinul Bucureşti în proba 200 m mixt

Ştafete

Liceul cu Program Sportiv Braila în componenţa: CURTE,CALIN,CANGE,ROSIANU – 4×50 m liber
Clubul Sportiv Municipal Braşov în componenţa: DRAGOMIR,TEODORESCU,SPINU,LUNGU – 4×50 m mixt

Feminin

Andreea Puchiu legitimată la Clubul Dinamo Bucureşti în probele: 50 m fluture, 100 m bras, 50 m liber, 100 m liber, 200 m mixt
Diana Alina Lavic legitimată la Clubul Sportiv Scolar Nr.7 Dinamo Bucureşti în probele: 200 m spate, 100 m fluture.
Iulia Cristina Cotinghiu legitimată la Clubul Sportiv Aqua Team Bucureşti
în proba 400 m liber
Denisa Elena Gogu legitimată la Asociaţia Bucharest Sport Club Bucureşti în proba 200 m bras
Beatrice Sabina Bocan legitimată la Liceul cu Program Sportiv Emil Racovita Bucureşti în proba 100 m spate.

Ştafete

Clubul Sportiv Scolar Hunedoara în componenţa: ILUCA,NAN,MALINA,BORITA – 4×100 m mixt
Clubul Sportiv Scolar Hunedoara în componenţa: NAN,MALINA,ILUCA,BORITA – 4×100 m liber
Clubul Sportiv Scolar Reşiţa în componenţa: LUCHIAN,ROSCA,AUGUSTINOV,RADOI – 4×50 m liber

Rezultate finale Reuniunea 1
Rezultate finale Reuniunea 2
Rezultate finale Reuniunea 3
Rezultate finale Reuniunea 4
Rezultate finale Reuniunea 5
Rezultate finale Reuniunea 6
Rezultate finale Reuniunea 7
Rezultate finale Reuniunea 8

Eventualele imagini foto de la CN Brăila le puteţi trimite spre publicare pe avsabin@yahoo.com. Mulţumesc!

Campioni Copii Înot 11 ani 2010

Campionii României la Înot Copii 11 ani


Masculin

Ionuţ Radu legitimat la Clubul Liceul Emil Racoviţă Bucureşti în probele 50 m liber, 100 liber, 200 m liber, 50 m bras, 50 m spate, 100 m spate.
Andrei Rusen legitimat la Clubul Liceul Emil Racoviţă Bucureşti în probele 50 m fluture, 100 m bras, 200 m mixt.

Ştafete

Clubul Liceul Emil Racoviţă Bucureşti în componenţa: RADU,SERBAN,ALEXANDRESCU,RUSEN – 4×50 m liber
Clubul Liceul Emil Racoviţă Bucureşti în componenţa: RADU,RUSEN,NESTOR,SERBAN – 4×50 m mixt

Feminin

Monica Gabriela Marinescu legitimată la Clubul Liceul Emil Racoviţă Bucureşti în probele 50 m liber, 100 m liber, 200 m liber, 50 fluture, 200 m mixt.
Andreea Elena Nae legitimată la Clubul Sportiv Municipal Piteşti în probele 50 m bras, 100 m bras .
Emilia Colti Dumitrescu legitimată la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti în probele 50 m spate, 100 m spate.

Ştafete
Clubul Liceul Emil Racoviţă Bucureşti în componenţa: ROTARU,VRABIE,VLADUTU,MARINESCU – 4×50 m liber
Clubul Liceul Emil Racoviţă Bucureşti în componenţa: ROTARU,VRABIE,VLADUTU,MARINESCU – 4×100 m liber
Clubul Liceul Emil Racoviţă Bucureşti în componenţa: ROTARU,VRABIE,MARINESCU,VLADUTU – 4×50 m mixt

Rezultate finale cu toţi participanţii la CN de la Brăila

Eventualele imagini foto de la CN Brăila le puteţi trimite spre publicare pe avsabin@yahoo.com.